„Consider că aparţin literaturii române, şi literaturii germane“
Dintre aşa-numiţii scriitori români de limbă germană foarte puţini sînt cu adevărat cunoscuţi şi discutaţi în România, în timp ce, în spaţiul de limbă germană (Germania, Elveţia), unii dintre ei au un succes de critică şi de public care nu poate fi trecut cu vederea. Carmen-Francesca Banciu se numără printre aceştia din urmă. Născută în 1955 în Lipova, ea şi-a făcut studiile în Bucureşti şi a debutat în 1984 cu volumul de proză Manual de întrebări. În 1985 a primit premiul pentru proză scurtă al oraşului Arnsberg (Germania), pentru proza Das strahlende Ghetto, ceea ce a atras după sine interdicţia de publicare în România comunistă. În 1991 s-a stabilit la Berlin, din 1998 îşi scrie cărţile exclusiv în limba germană. În 2007 i-a apărut la Rotbuch Verlag Das Lied der traurigen Mutter (Cîntecul unei mame triste), care continuă seria de romane Vaterflucht (1998)1 şi Ein Land voller Helden (2000)2. Interviul de mai jos a avut loc cu ocazia expoziţiei organizate de Institutul Goethe din Budapesta sub genericul Der andere Blick. Deutsche Schriftsteller nicht deutscher Muttersprache (Privirea Celuilalt. Scriitori germani care nu au germana ca limbă maternă).
Ce înseamnă pentru tine generaţia ’80, în ce fel consideri că aparţii acestei generaţii?
E o întrebare la care mi-e foarte greu să răspund. M-am simţit aparţinînd generaţiei ’80 şi, în acelaşi timp, am fost întotdeauna un fel de outsider. Consider că am fost un fel de „călătoare singuratică“ (Einzelgänger), cineva care, chiar dacă e într-un grup, merge pe drumul lui, avînd o orientare a lui, proprie. Prin felul în care a decurs biografia mea, nu am putut să aparţin în totalitate grupului. Am aparţinut generaţiei ’80 în măsura în care am publicat în acelaşi timp, ne-au preocupat anumite lucruri, prin felul în care am abordat literatura. Cu timpul, mi s-a părut că trebuie să fac singură drumul în continuare, cu atît mai mult după ce am părăsit România. Cred că ne-am rupt unii de alţii, şi nici generaţia nu cred că şi-a bătut capul cu mine. Nici nu ştiu dacă, în fond, mai există generaţia ’80. Presupun că este şi o evoluţie firească de la formula „noi“ la formula individuală, care oricum s-a petrecut după căderea comunismului, un fenomen care s-a întîmplat la toate nivelurile societăţii şi care cred că s-a reflectat şi în grupările literare. Eu, cel puţin, mi-am asumat răspunderea biografiei mele literare. Întotdeauna mi-am dorit să mă impun ca scriitoare în afara unui cerc restrîns, întotdeauna am avut tendinţa de a participa la viaţa lumii literare. Deschiderile au fost şi sînt şi acum pentru mine importante. Totdeauna am dorit să trec de graniţe, să le depăşesc, şi nu să rămîn într-un singur punct, oricare ar fi acela.
Practic, ruptura din biografia ta a fost momentul ’90-’91, cÎnd ai plecat la Berlin, şi apoi te-ai hotărît să rămîi acolo……..
Muttertag 
Hinterlasse einen Kommentar